Sediul materiei în cee ce priveste incheierea contractului individual de munca il reprezinta Legea 53/2003 – Codul Muncii.
1. Ce este contractul individual de munca?
Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii denumite salariu.
2. Pe ce perioada se incheie contractul individual de munca?
Contractul se încheie pe durată nedeterminată, iar prin excepţie, se poate încheia şi pe durată determinată, în condiţiile expres prevăzute de lege.
3. Care este varsta necesară pentru incheierea contractului individual de munca?
Persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani. Ea poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională.
Încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani este interzisă precum și acelor care beneficiază de tutelă specială.
Încadrarea în muncă în locuri de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se poate face după împlinirea vârstei de 18 ani; aceste locuri de muncă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
4. De la ce vârstă se poate încheia un contract individual de munca pentru condiții grele?
Încadrarea în munca în locuri de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se poate face după împlinirea vârstei de 18 ani; aceste locuri de muncă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
5. Ce înseamnă muncă nedeclarată în sensul legii 53/2003?
– primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii;
– primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii;
– primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat;
– primirea la muncă a unui salariat cu depăşirea duratei timpului de muncă stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art.105 alin. (1) lit. c).
– acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit şi evidenţiat în statele de plată a salariilor şi în declaraţia lunară privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităţilor fiscale.
6. Care este locul de muncă?
Locul de muncă reprezintă locul în care salariatul îşi desfăşoară activitatea, situat în perimetrul asigurat de angajator, persoană fizică sau juridică, la sediul principal sau la sucursale, reprezentanţe, agenţii sau puncte de lucru care aparţin acestuia.
7. În ce situații este obligatoriu certificatul medical?
a) la reînceperea activităţii după o întrerupere mai mare de 6 luni, pentru locurile de muncă având expunere la factori nocivi profesionali, şi de un an, în celelalte situaţii;
b) în cazul detaşării sau trecerii în alt loc de muncă ori în altă activitate, dacă se schimbă condiţiile de muncă;
c) la începerea misiunii, în cazul salariaţilor încadraţi cu contract de muncă temporară;
d) în cazul ucenicilor, practicanţilor, elevilor şi studenţilor, în situaţia în care urmează să fie instruiţi pe meserii şi profesii, precum şi în situaţia schimbării meseriei pe parcursul instruirii;
e) periodic, în cazul celor care lucrează în condiţii de expunere la factori nocivi profesionali, potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii;
f) periodic, în cazul celor care desfăşoară activităţi cu risc de transmitere a unor boli şi care lucrează în sectorul alimentar, zootehnic, la instalaţiile de aprovizionare cu apă potabilă, în colectivităţi de copii, în unităţi sanitare, potrivit reglementărilor Ministerului Sănătăţii;
g) periodic, în cazul celor care lucrează în unităţi fără factori de risc, prin examene medicale diferenţiate în funcţie de vârstă, sex şi stare de sănătate, potrivit reglementărilor din contractele colective de muncă.
8. Angajatorul poate solicita informații despre mine la vechii angajatori?
Da, angajatorul poate cere informaţii în legătură cu persoana care solicită angajarea de la foştii săi angajatori, dar numai cu privire la activităţile îndeplinite şi la durata angajării şi doar cu încunoştinţarea prealabilă a celui în cauză.
Informatiile cerute, sub orice formă, de către angajator persoanei care solicită angajarea cu ocazia verificării prealabile a aptitudinilor nu pot avea un alt scop decât acela de a aprecia capacitatea de a ocupa postul respectiv, precum şi aptitudinile profesionale.
9. Cât este perioada de probă?
– de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie;
– de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere;
– maximum 30 de zile calendaristice pentru verificarea aptitudinilor profesionale la încadrarea persoanelor cu handicap.
Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia.
11. Pot exista mai multe perioade de probă?
Regula este ca nu. Pe durata executării unui contract individual de muncă nu poate fi stabilită decât o singură perioadă de probă.
Prin excepţie, salariatul poate fi supus la o nouă perioadă de probă în situaţia în care acesta debutează la acelaşi angajator într-o nouă funcţie sau profesie ori urmează să presteze activitatea într-un loc de muncă cu condiţii grele, vătămătoare sau periculoase.
Este interzisă stabilirea unei noi perioade de probă în cazul în care, în termen de 12 luni, între aceleaşi părţi se încheie un nou contract individual de muncă pentru aceeaşi funcţie şi cu aceleaşi atribuţii.
12. Perioada de probă se consideră vechime în muncă?
Art.32 alin.3 din legea 53/2003 prevede în mod expres că perioada de probă este luată în calcul la vechimea în muncă.
13. Cât timp se pot face angajări de probă succesive?
Perioada în care se pot face angajări succesive de probă ale mai multor persoane pentru acelaşi post este de maximum 12 luni, conform art 32 din Legea 53/2003.
14. Cetățenii români și apatrizi în baza a ce se pot angaja?
Acestia pot fi angajaţi prin contract individual de muncă în baza autorizaţiei de muncă sau a permisului de şedere în scop de muncă, eliberată/eliberat potrivit legii.
15. Ai nevoie de un avocat specializat în dreptul muncii din Timisoara? Vrei să cunoști mai multe despre Incheierea contractului individual de munca?
Avem o vastă activitate în ceea ce privește litigiile de muncă și ne vom da toată silința ca drepturile tale reglementate de către Dreptul muncii să fie respectate de către angajator. Angajarea unui avocat specializat în dreptul muncii transmite angajatorului că ești pregătit să acționezi de pe o poziție de forță. Află mai multe aici …..